22

Feb 2019

Cum a ajuns omul să descopere cățăratul

Sisteme de protectie

Intri într-o sală de cățărat și vezi oameni încordați, concentrați și transpirați, cu singurul scop de a ajunge până la tavan. Ce l-a făcut pe om să-și dorească să meargă pe verticală, atât cât îi permite gravitația? Ce dorință neobișnuită l-a făcut să-și pună uneori viața în pericol? De ce nu s-a mai mulțumit cu rutele ocolitoare, de pe munte, și a vrut să meargă de-a dreptul?

Primul răspuns ar fi păstoritul. Mersul la păscut cu oile sau cu caprele l-a făcut pe om să se cațere după rumegătoarele care încercau altitudini noi, mai ridicate, în căutare de iarbă proaspătă. De fapt, primele dovezi că omul are stofă de alpinist datează din anul 400 Î.H., când câțiva bărbați chinezi au fost pictați în timp ce se cățărau pe pietre.

Poetul și prozatorul italian Francesco Petrarca este cunoscut ca primul om care s-a cățărat pe un munte, (Muntele Ventoux, din Franța, 1912 metri altitudine) din motive personale. Concret, pentru priveliște, așa cum îi stă bine unui artist. Atunci când a ajuns în vârf, pe 26 aprilie 1336, însoțit de fratele său, Petrarca a scos din buzunar o carte a mentorului său, Sfântul Augustin, și a meditat la faptul că drumeția și cățărarea sunt ca o alegorie la aspirațiile omului către o viață mai bună. A deschis la întâmplare cartea:

„Oamenii sunt mișcați de vârfurile munților, de vastele valuri ale mării, de cascade și de râuri, de vastul ocean, de mișcările stelelor. Dar de ei înșiși nu sunt fascinați”.

Petrarca a coborât de pe munte fără să scoată un cuvânt, furios că s-a lăsat furat de frumusețea din exterior, în loc să se gândească la sufletul lui. Ajuns în sat, a scris una dintre scrisorile lui foarte cunoscute, Epistolae familiares.

Surprinzător sau nu, omul a ajuns în vârful munților și pentru că așa i-a cerut șeful. Aflat într-un pelerinaj către catedrala Notre-Dame d’Embrun, Carol al VIII-lea al Franței a fost fascinat de silueta Muntelui Aiguille, cunoscut atunci ca „Muntele Inaccesibil”, dar mai ales de legendele din jurul lui. Se spunea că în jurul lui zboară îngeri care nu permit nimănui să se apropie. Așa că i-a ordonat lui Antoine de Ville, căpitanul armatei și oficialul responsabil cu administrarea gospodăriei sale, să verifice dacă poveștile sunt adevărate. În iunie 1492, acesta, însoțit de alți zece bărbați, echipați cu scări și frânghii, au ajuns în vârf.

Antoine a spus după aceea că a fost „pasajul cel mai oribil și mai expansibil pe care l-am văzut vreodată” și că n-a descoperit nicio divinitate, ci numai flori și capre negre. Echipa a petrecut acolo șase zile, timp în care a ridicat trei cruci, una în fiecare unghi al vârfului. Fără să știe, Carol al VIII-lea al Franței l-a ajutat pe Antoine de Ville să intre în istorie ca primul om care a realizat o ascensiune folosind tehnici de cățărat. Următoarea călătorie către vârful muntelui Aiguille a fost făcută abia în 1834, de Jean-Pierre-César Liotard.

În 1695, în Scoția, Martin Martin a făcut o demonstrație de cățărat cu corzi în fața unei mulțimi, iar sportul începea deja să capete din ce în ce mai multă atenție. În 1786, Jacques Balmat și doctorul Michel Piccard au escaladat pentru prima dată Mont Blanc, fiind considerați părinții cățăratului modern și ai alpinismului.

Imediat după aceea, Mont Blanc a devenit simbolul curajului alpiniștilor. Alți munți au început să fie cuceriți cu frânghii, din dorința sportivilor de a se antrena pentru marea provocare. În 1857 apare și primul club de alpinism, Alpine Club, la Londra.

Însă, cei care începeau să devină pasionați de cățărat, nu vedeau sensul să urce un munte întreg doar ca să se cațere pe vârf. Așa că au început să caute munți mai mici sau pereți de stâncă. John Muir era student la Universitatea din Wisconsin când a decis să stea câteva luni, în vara anului 1868, în California, înainte să studieze botanica în Amazon. Pentru că avea nevoie de bani, s-a angajat ca asistent de cioban și, astfel, a ajuns în Valea Yosemite.

Fascinat de masivul impunător din granit, Muir a început să se cațere în zonă, devenind cunoscut de toți vizitatorii și localnicii. Numit și „John al munților” sau „Tatăl parcurilor naționale”, a fost unul dintre primii protectori ai vieții sălbatice din Statele Unite. În mai 1892 fonda Sierra Club.

Primul care a încercat solo climbing, cățărarea fără corzi sau echipament de protecție, a fost un elev german, Georg Winkler. În 1887, la 17 ani, acesta a cucerit un vârf care îi poartă numele din versantul Vajolet Towers, din Munții Dolomiți, Italia. A murit un an mai târziu, prins de o avalanșă.

Alpinismul începea să câștige teren peste tot în lume. Între 1903 și 1930, 500 de persoane practicau cu regularitate sportul numai în Marea Britanie, perioadă în care au fost deschise peste 200 de cluburi.

În 1938, Clark Schurman, șeful ghizilor de pe muntele Rainier din Statele Unite, a construit primul zid pentru cățărat, cu scopul ca începătorii să poată exersa în siguranță acest sport. Peretele, care îi poartă numele și care este în continuare un loc foarte solicitat de antrenament, a fost ridicat din lut, iar pietrele au fost amplasate astfel încât să simuleze problemele de cățărat care pot fi întâlnite pe munți. Zidul de 7,6 metri înălțime a fost primul destinat alpinismului.

John Salathé a atras și mai mult atenția asupra sportului în anii 1940, când a încercat să cucerească Lost Arrow Spire din Valea Yosemite. Atunci el a bătut primul bolț în parc. În anii 1950, John Gill inventa bouldering-ul, un tip de alpinism care se desfășoară la înălțimi mici, până în șase metri, și care nu necesită sfori. Mai târziu, în 1957, Warren Harding reușește să cucerească peretele de 914 metri The Nose, de pe versantul El Capitan, din Valea Yosemite. I-a luat 45 de zile să ajungă în vârf, iar astăzi recordul e deținut de Alex Honnold și Tommy Caldwell, cu o oră și 58 de minute.

Primul zid interior pentru cățărat a fost creat în 1964, când profesorul de educație fizică Don Robinson, de la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, a înfipt bucăți de piatră în peretele unui coridor. Mai târziu, în 1975, a fondat DR International Climbing Walls.

În 1974 în Bolzano, Italia, a fost inaugurat primul perete interior pentru cățărat, construit de la început cu acest scop. Puțin mai târziu, în America încep să se deschidă primele săli de escaladă, care există și azi: Vertical Club din Seattle (1987), Rock Gym – Portland (1988) și peretele pentru bouldering de la Școala de Atletism din Colorado (1988). În 1993, când alpinismul era dominat de bărbați, prima femeie escalada The Nose. Mai mult de atât, Lynn Hill a făcut asta fără să fie asistată de cineva, ci doar cu o coardă scurtă, pentru siguranță.

Alpinismul devine tot mai popular, iar oamenii încearcă să atingă noi recorduri. Să rezolve probleme complicate de cățărat, să o facă mai repede și mai bine decât ceilalți dinainte. Cea mai recentă reușită care a uimit lumea cățărătorilor a fost premiera înregistrată de Alex Honnold: escaladarea free solo The Nose, de pe versantul El Capitan, din Valea Yosemite. Fără corzi, fără plasă de siguranță. Da, același The Nose pe care Warren Harding l-a urcat în 45 de zile, cu tot cu ham și sfori.

 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente