04

Feb 2019

Stăpânii înălțimilor – Cum să lucrezi eficient și în siguranță

Echipament individual de protectie

Așa cum ne asigurăm viața, casa, mașina, vacanțele și chiar bagajele, de ce nu ne-am asigura și munca? Și e valabil pentru noi toți, dar mai ales pentru cei care se duc la job nu într-o clădire, ci chiar pe ea. Să ai biroul la 20 sau 40 de metri deasupra pământului e deja o situație obișnuită, mai ales de când spațiile de afaceri cu zeci de etaje au început să facă parte firesc din peisajul urban.

Dar cum e să plutești de unul singur peste oameni, mașini și case? Înainte de decolare, puneți-vă centura de siguranță! Intrăm în lumea celor care asta fac zilnic, cuceresc înălțimi: alpiniștii utilitari.

“Nu e ușor să fii inginer, tehnician, electrician sau chiar un simplu muncitor, mai ales atunci când lucrezi la înălțime sau într-un spațiu închis. Cu toții ne-am lovit de tot felul de dificultăți, în special din cauza pozițiilor neergonomice sau a înălțimii la care trebuie să lucrăm. Dar siguranța nu e o chestiune la care trebuie să ne gândim doar atunci când suntem la zeci de metri deasupra pământului, ci chiar și în situații care nu par chiar atât de periculoase. Cu viața nu e de glumă! Atunci când distanța de la talpă până la sol depășește 2 metri, e nevoie de o formă de protecție împotriva căderii”, spune inginerul Ene Cristian-Costin după o viață de experiență în lucrul la înălțime.

Și Spider-Man are nevoie de centură de siguranță

 O mușcătură de păianjen declanșează în corpul lui Peter Parker mutații care îl echipează cu superputeri nemaivăzute: are abilitatea să se cațere pe clădiri și un al șaselea simț care îl avertizează atunci când apare vreun pericol. Are un simț perfect al echilibrului, dar și viteză și agilitate mai mare decât orice ființă umană. În plus, e și foarte, foarte inteligent. Stăpânește la perfecție științele aplicate, chimia, fizica, biologia, are cunoștințe solide de inginerie, matematică și elemente de mecanică. În plus, își folosește capacitățile ca să își construiască singur tot felul de gadgeturi și echipamente care nu doar să-i ascundă identitatea reală, ci să-i și completeze puterile. Dintre toate, cel mai util instrument este lansatorul mecanic de pânze cu care își fixează punctele de siguranță pe clădiri, ca să poată să-și urmărească și să-și imobilizeze mai ușor adversarii. Da, am zis “(puncte de) siguranță”, pentru că până și supereroii trebuie să se protejeze.

Dacă descrierea de mai sus v-a dus cu gândul la Spiderman, nu sunteți departe de profilul pe care vrem să-l prezentăm. Pentru că, dacă lăsăm de-o parte mușcătura de păianjen și urmările ei în structura genetică, personajele noastre au aproape toate celelalte calități. Unii le-au primit de la natură, alții le-au antrenat în ani de muncă, dar nici unii, nici ceilalți nu ignoră o regulă elementară: siguranța înainte de toate. Fiecare, însă, are propriile echipamente, iar cele de mai jos fac parte din dotarea standard a supereroilor din viața reală: alpiniștii utilitari.

  • Centura complexă este probabil cel mai important mijloc de protecție în cazul lucrului la înălțime. Este practic un ham ajustabil, cu două inele de ancorare (unul dorsal și unul în dreptul sternului) și trei puncte de ancorare (două în laterale și unul la nivelul abdomenului). E destul de ușor, pentru că e făcut din aluminiu, un detaliu important când trebuie să te miști cât mai ușor pe verticală.

            “Мajoritatea lucrătorilor folosesc centura doar de teama sancțiunilor. Puțini se folosesc, însă, cu adevărat de accesoriile lor”, atrage atenția inginerul Ene Cristian-Costin.

  • Unul dintre accesoriile centurii, vital în această meserie, este coarda de poziționare. Frânghia groasă, foarte rezistentă, răsucită și reglabilă, te ajută să-ți stabilești o poziție comodă de lucru, cu mâinile libere, în timp ce mijlocul de legătură cu amortizor și cârlige are un rol important în cazul în care riști o eventuală cădere.
  • Chingile și corzile de legătură fără amortizor sunt destinate activităților care exclud șocurile, dar mijloacele de legătură dotate cu amortizor de șoc sunt tocmai pentru acest gen de situații, în care pericolul căderii este iminent.
  • Casca de protecție este un alt accesoriu de bază, pentru că protejează împotriva șocurilor electrice și a scurgerilor de metal topit în cantități reduse, dar poate să și absoarbă șocurile mecanice. Pe scurt, se turtește în cazul unei lovituri puternice, dar ține capul în siguranță. Condițiile de lucru nu sunt mereu ideale. De fapt, nu sunt aproape niciodată ideale, așa că un accesoriu suplimentar se poate dovedi oricând de folos. Așa că, în funcție de complexitatea activității pentru care sunt folosite, unele modele de căști permit montarea unei lanterne frontale, a căștilor antifonice sau a unei protecții pentru față.

În topul siguranței

Forța generată de căderea unui corp este considerabilă și, oricât de puțin probabil poate părea un accident, nu trebuie neglijată niciodată. Suntem întotdeauna atenți la integritatea fizică și la sănătatea colegilor noștri care lucrează la înălțime. Siguranța oamenilor este, pentru noi, la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă decât calitatea muncii pe care o facem”, spune inginerul Eolica.

Și nu sunt vorbe goale, faptele stau mărturie: zero accidente la locul de muncă și nicio plângere legată de siguranța lucrărilor. E o statistică albă care ne onorează și ne obligă să devenim din ce în ce mai buni. Cu siguranță!

Să cucerești înălțimile e pentru temerari un țel. Pentru Eolica e o misiune.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentarii recente